Implicare Socială

Niro Investment Group îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei comunităţi şi interacţionează cu aceasta, cu oamenii şi cu mediul înconjurator.

Ne desfăşurăm activitatea într-o comunitate şi interacţionăm cu aceasta - cu oamenii şi cu mediul înconjurător. Suntem conştienţi de implicaţiile pe care activitatea noastră le are asupra comunităţii şi, de asemenea, de sprijinul pe care aceasta ni-l oferă încă de la început. Toate aceste lucruri ne-au determinat să ne implicăm activ în proiecte de sprijinire a diverselor categorii sociale.

Punctul principal al policii noastre privind Responsabilitatea Socială Corporativă este sponsorizarea. Astfel, Niro Investment Group a sprijinit şi continuă să sprijine, prin suport financiar, evenimente, acţiuni şi activităţi ale diverselor instituţii, înţelegând că acest lucru este datoria sa morală faţă de comunitatea în care s-a dezvoltat. Niro Investment Group este prezent in Sport, Cultură, Educaţie şi in acţiuni cu caracter social.

Diplomaţie
Publică
Implicarea
în Sport
Activităţi Sociale
şi Umanitare