Ambasada Republicii Populare Chineze în România împreună cu Niro Investment Group şi Casa Româno – Chineză a organizat, între 31 ianuarie şi 2 februarie, pentru al zecelea an consecutiv, seria de evenimente culturale “Festivalul Primăverii”, cu ocazia trecerii în Anul Nou Chinezesc. În cadrul acestei ediții, ansamblul artistic al Academiei de Dans din Beijing a susţinut reprezentații de dans tradiţional chinezesc la București și Ploiești.
Evenimentele reflectă bunele relaţii pe care cele două state le dezvoltă de șapte decenii și care au la bază o colaborare economică de succes. Niro Investment Group susține această colaborare de 25 de ani prin investiții și parteneriate cu firme din China, contribuind la dezvoltarea unor proiecte de amploare în mai multe domenii. Spre exemplu, peste 2.000 de firme chineze îşi desfăşoară activitatea în Zona Comercială Dragonul Roşu, cel mai mare centru comercial din Europa Centrală și de Sud-Est.
Primul spectacol din seria evenimentelor “Festivalul Primăverii” a avut loc în municipiul Ploiești, la Sala Sindicatelor, joi, 31 ianuarie 2019, unde Academia de Dans din Beijing a fost precedată de Ansamblul Doina Prahovei şi Ansamblul Folcloric Chindia.
Vineri, 1 februarie 2019, cei interesați au putut urmări artiștii chinezi în cadrul unei scurte reprezentații în incinta Complexului Comercial Dragonul Roșu.
Seria de evenimente dedicate intrării în Noul An Chinezesc s-a încheiat sâmbătă, 2 februarie 2019, cu un spectacol-eveniment ce a avut loc la Ateneul Român. Invitaţii s-au putut delecta cu o varietate de stiluri artistice, de la dans tradiţional chinezesc la pop-opera şi folclor autentic românesc, experimentând la nivel artistic simbioza chinezo-română.
“Anul 2019 are o semnificație aparte, deoarece marchează 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și China. Este remarcabil modul în care cele două ţări au reuşit să ofere un model solid de cooperare interstatală, bazată pe prietenie şi sprijin reciproc. Avem încredere că aceste relaţii bilaterale vor continua să se extindă către domenii și mai largi, cu ajutorul partenerilor noştri români. De aceea, la această aniversare doresc să le mulţumesc partenerilor noştri de la Niro Investment Group pentru implicare şi pentru susţinerea acordată în toţi aceşti ani”, a declarat domnul Tu Jiang, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.
“Grupul de firme Niro Investment este partener de tradiție al Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti în organizarea evenimentelor care marchează Noul An Chinezesc și nu numai. Suntem dornici să sprijinim comunitatea chineză şi să consolidăm această cooperare reciproc avantajoasă. Sperăm că parteneriatul nostru se va aprofunda și suntem nerăbdători să demarăm noi proiecte de interes comun alături de comunitatea chineză din România”, a declarat Nicolae Dumitru, președinte al Niro Investment Group.
“Ne bucurăm să facem cunoscute românilor tradiţiile şi obiceiurile chinezeşti, să promovăm valorile uneia dintre cele mai vechi culturi ale lumii, cu o istorie atât de bogată precum China. Casa Româno-Chineză îşi propune să fie o punte de legătură între cele două popoare, să contribuie la dezvoltarea relaţiilor dintre oamenii de afaceri chinezi şi cei români, să favorizeze schimburile culturale şi să vină cu inițiative valoroase pentru comunitate”, a declarat Ecaterina Vanea, director general al Casei Româno-Chineze.
În deschiderea evenimentului de la Ateneu a concertat Distinto, primul proiect pop-operă din România, urmat de Orchestra Lăutarii din Chişinău condusă de maestrul Nicolae Botgros, alături de interpreta Veta Biriş.
Spectacolul dedicat Anului Nou Chinezesc a fost susţinut de artişti de la prestigioasa Academie de Dans din Beijing, înființată în anul 1954 și care a dobândit statutul de instituție de învățământ superior în anul 1978. Academia are un corp didactic universitar de aproape 600 de persoane și peste 3500 de studenți.
Spectacolul oferit în acest an în România de către artiștii chinezi se bazează pe Guo Feng, una dintre cele patru secţiuni principale ale Shi Jing (Cartea Poeziilor), prima antologie de cântece, poeme şi imnuri din literatura chineză. Coregrafii Academiei de Dans din Beijing au creat o întreagă reprezentaţie dramatică pe baza cântecelor folclorice şi de dragoste din Guo Feng. Dansul combină elemente poetice cu idei moderne, oferind o modalitate de comunicare naturală prin expresiile corpului. Artiştii nu copiază mișcările populare antice, ci prezintă o reinterpretare a lor.