75 de ani de relaţii bilaterale România-China – sărbătoriţi cu o expoziţie de filatelie unică

Săptămâna trecută, Centrului Cultural Chinez din Bucureşti şi Casa Româno-Chineză au inaugurat expoziţia de filatelie „Relaţiile bilaterale România-China reflectate în filatelie”, un eveniment deosebit care marchează 75 de ani de relaţii diplomatice între Republica Populară Chineză şi România.

Expoziţia, organizată în parteneriat cu Fundaţia Culturală Bartoc, reprezintă o incursiune în istoria şi evoluţia relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, prin intermediul filateliei. În cadrul evenimentului a fost lansată „Medalia aniversară România-China 75 de ani” şi plicul filatelic aniversar, realizate de Fundaţia Culturală Bartoc, simbolizând prietenia durabilă şi colaborarea între cele două naţiuni.

În cadrul evenimentului, a fost deschisă şi expoziţia „Podul Prieteniei”, care prezintă o serie de piese filatelice rare şi plicuri de colecţie, oferite de domnul Alexandru Bartoc, preşedintele Fundaţiei Culturale Bartoc. Această colecţie unică ilustrează momente semnificative din istoria colaborării româno-chineze, reflectate în timbre şi alte piese filatelice istorice, aducând un omagiu prieteniei care leagă cele două naţiuni.

Expoziţia, care este deschisă publicului gratuit până pe 25 octombrie, la etajul 3 al Centrului Cultural Chinez din Bucureşti, face parte dintr-o serie de evenimente organizate de Casa Româno-Chineză pe parcursul acestui an, pentru a celebra cei 75 de ani de relaţii diplomatice.

Cu peste 1.000 de membri şi o reţea de 13 birouri locale în România, Casa Româno-Chineză, iniţiată şi susţinută de NIRO Investment Group, joacă un rol esenţial în consolidarea relaţiilor bilaterale. Aceasta reuneşte experţi, specialişti, jurnalişti şi personalităţi din România şi China, care contribuie activ la promovarea dialogului şi la crearea de oportunităţi comune între cele două ţări.

Această expoziţie de timbre, precum şi lansarea medaliei şi a plicului aniversar, reprezintă nu doar o privire retrospectivă asupra relaţiilor diplomatice dintre România şi China, ci şi un simbol al colaborării între cele două ţări, continuând să organizeze evenimente care întăresc legăturile istorice şi culturale.