Niro Investment Group aduce pe scena Ateneului Român marea muzică a lumii, în cadrul Festivalului Internaţional „Vară Magică”

Niro Investment Group a susţinut pentru al treilea an consecutiv Festivalul Internaţional Vară Magică, unul dintre cele mai importante evenimente estivale dedicate muzicii clasice.

Devenit un reper în peisajul cultural bucureştean, festivalul „Vară Magică” a ajuns la cea de-a zecea ediţie şi a avut loc în perioada 7 iulie – 19 august 2021, în serile de miercuri şi joi, de la ora 19.30, pe scena Ateneului Român, sub genericul “Marea Muzică a lumii la Bucureşti”, cuprinzând 11 concerte extraordinare, la care publicul se va putea delecta cu lucrări de renume din repertoriul naţional şi internaţional.

Prezent la evenimentul de lansare Dl. Zsolt Nagy, Member of the Board al Niro Investment Group a declarat: “Este o plăcere şi o onoare să fim parteneri principali pentru festivalul „Vară Magică” din 2021, o ediţie specială care reuneşte fizic artişti de renume mondial şi iubitorii de muzică clasică sub cupola Ateneului Român. Pandemia ne-a arătat anul trecut cât de repede se pot schimba vieţile şi obiceiurile noastre. Acest context dificil, de restrângere a afacerilor, evenimentelor şi activităţilor publice, şi-a pus amprenta asupra fiecăruia dintre noi. Niro Investment Group a fost alături de artişti şi de evenimentele culturale în perioada dificilă din 2020 şi este o reală bucurie să continuăm acest parteneriat prin susţinerea unor momente artistice vibrante care promovează talentul şi valorile autentice”.

În acest an, Festivalul Internaţional  „Vară Magică” organizat de către Lanto Communication s-a desfăşurat sub tema „Marea Muzică a lumii la Bucureşti” şi a adus pe scena mare a Ateneului artişti şi solişti de renume, precum: Elena Moşuc (soprană), Elisabeth Leonskajav (pian), Alexandru Tomescu (vioară), David Lefevre (vioară), Edouard Sapey Triomphe (violoncel), Andrey Yaroshinsky (pian), Sânziana Mircea (pian) şi Mădălina Paşol (pian).

De asemenea, au susţinut recitaluri şi formaţiile orchestrale Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Cristian Măcelaru, Orchestra Camerata Regală, dirijată de Constantin Grigore, Croitoru String Virtuosi Orchestra – solişti Simina şi Gabriel Croitoru – vioară, Wave Quartet,şi Ansamblul PlaCello.