Anul Dragonului de Lemn – Sărbătorit la Opera Naţională Bucureşti
NIRO Investment Group, Asociaţia Casa Româno-Chineză şi Ambasada a Republicii Populare Chineze în România, au organizat aseară o extraordinară Gală Culturală cu ocazia celebrării Anului Nou Chinezesc. La eveniment au participat reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat în România, autorităţi locale, oameni de afaceri, artă şi cultură, reprezentanţi ai comunităţii chineze din România.
Desfăşurat la Opera Naţională Bucureşti, evenimentul a debutat cu un grandios concert susţinut de orchestra Operei Naţionale Bucureşti, care l-a avut ca invitat special pe Damian Drăghici şi au interpretat compoziţii muzicale emblematice ale culturii româneşti. Printre acestea se numără Rapsodia Română nr. 1, semnată de George Enescu, Balada pentru vioară şi orchestră, compusă de maestrul Ciprian Porumbescu, precum şi Hora Staccato, creaţie inconfundabilă a lui Grigoraş Dinicu.
Spectacolul de excepţie a continuat cu apariţia pe scenă a corului de copii Allegretto, iar momentul tradiţional chinezesc din cadrul Galei a fost exprimat prin interpretarea impresionantă a Trupei de artişti din oraşul Quanzhou, din provincia Fujian. În cadrul spectacolului, au fost organizate, de asemenea, expoziţii de artă plastică şi meşteşuguri originare din Quanzhou, acompaniate de reprezentaţii live captivante, o prezentare rafinată a costumelor tradiţionale din Quanzhou, arte marţiale, spectacol cu marionete şi multe altele. Spectacolul a fost urmat de un impresionant joc de artificii, care a încununat o seară dedicată speranţei, bucuriei şi prieteniei.
Anul Nou Chinezesc, cunoscut ca Festivalul Primăverii, reprezintă una dintre cele mai remarcabile sărbători în cultura chineză şi în alte comunităţi asiatice, marcând începutul unui nou an în calendarul lunar chinezesc. Această festivitate este asociată reînnoirea, prosperitatea şi bunăstarea. În calendarul chinezesc, anul 2024 se înscrie într-o paradigmă specială, fiind Anul Dragonului de Lemn, considerat cel mai nobil şi puternic semn zodiacal chinezesc. Acesta este venerat ca simbol al curajului, succesului şi înţelepciunii, asociaţi cu bogăţia şi fericirea.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.