Categorii
Despre NIRO

Prognoze, strategii și planuri în Construcții și Imobiliare

Dezbaterile organizate de revista Capital și moderate de Claudiu Șerban au continuat pe 30 iunie 2020. Printre invitați s-a aflat și Zsolt Nagy, CEO Niro Investment Group.

Experiența și mai ales expertiza acumulate în timp de Niro Investment Group pot aduce multe clarificări asupra stadiului actual al zonei construcțiilor, așa că intervențiile lui Zsolt Nagy au fost cât se poate de oportune.

”Veștile pot fi bune, dar pot fi și mai puțin bune. Într-adevăr, vedem că acest sector nu a încetinit la fel de mult ca alte domenii de activitate. Proiectele începute s-au derulat, însă ele au fost afectate (…) . Marea întrebare este ce se va întâmpla de acum încolo. O parte din veștile bune se constituie și în faptul că pe piața materialelor de construcții cifra de afaceri a crescut (…), veștile mai puțin bune vor veni peste câteva luni și se vor datora incertitudinii investiționale. Investitorii vor aștepta să vadă ce se întâmplă înainte de a demara noi proiecte, la care se va adăuga lipsa de finanțare – observăm că băncile încep să oprească finanțările către anumite domenii cum ar fi construcțiile sau sectorul imobiliar – și, bineînțeles va fi o problemă și cu forța de muncă. Deci, lucrurile nu stau atât de sumbru cum au fost previzionate, dar, pe termen scurt, vor mai fi efecte încă dureroase”, a spus dl Nagy.

Categorii
Despre NIRO

NIRO Investment Group donează 120.000 Euro pentru aparatură medicală

NIRO Investment se alatură iniţiativei Fundaţiei Mereu Aproape şi va dona 120.000 de euro pentru achiziţionarea unui pat ATI complet echipat şi al unui ventilator. Trebuie să avem grijă de cei sănătosi şi să ne asigurăm că cei bolnavi pot fi trataţi!

Pandemia va trece, dar depinde de noi toţi cât de mult ne va afecta, de aceea este nevoie mai mult ca oricând de solidaritate şi contribuţie.

Avem grijă de familiile noastre, de angajaţii noştri, dar putem ajuta şi mai mult contribuind pentru susţinerea spitalelor din România.

În lume, în Romania, pentru noi toţi … urmează o perioadă intensă, delicată, grea. Ceea ce ne va ajuta cel mai mult în perioada următoare sunt grija, solidaritatea şi curajul de a face ce trebuie.

Categorii
Despre NIRO Implicarea în cultură

ANUL NOU CHINEZESC LA DRAGONUL ROŞU

Sâmbătă, 25 ianuarie 2020, în cadrul Complexului Comercial Dragonul Roșu am sărbătorit Anul Nou Chinezesc – Anul Șobolanului de Metal. Spectacolul extraordinar i-a avut ca invitați pe cântărețul Fang Shuang și trupa de artiști de la Institul de artă EuroAsiatic si Clubul Sportiv Shanghai Wushu, fondate de către Maestrul Zhu Rong Fu.
Artistul de origine chineză stabilit în România, Fang Shuang este solist la Opera Comică pentru Copii, colaborează cu Teatrul Metropolis București, Asociația Opera Rara și Asociația Home of Strings iar în 2017 a fost unul dintre concurenții de la Românii au Talent.

Actorii de la Institutul de artă EuroAsiatic sunt recunoscuți pentru promovarea artelor marțiale chinezești în România, prin participarea la competiții naționale și internationale, cât și prin spectacole care îmbină sportul, dansul, muzica și pantomima. Acești artiști medaliați au oferit celor prezenți în cadrul Dragonului Roșu o experiență autentică care înglobează simbolurile tradiționale ce țin de Noul An Chinezesc. Cele mai importante momente coregrafice au fost: Dansul leului, o artă tradiţională străveche care are loc cu ocazia celor mai importante sărbători şi evenimente, demonstrații de arte marțiale, dansul simbolic cu evantaie și umbrele, spectacol de tobe și percuții.

Categorii
Despre NIRO Implicarea în cultură

NIRO, SUSȚINĂTOR AL CONCERTULUI IARNA MAGICĂ

Tradiţionalul concert “Iarna Magică” a avut loc anul acesta pe 21 decembrie, fiind organizat de Lanto Communication în colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, la Ateneul Român. Orchestra Română de Tineret a fost condusă de Cristian Mandeal, în concert evoluând şi Corul Preludiu pregătit de Voicu Enăchescu. Evenimentul a fost transmis în direct la Radio România Muzical şi TVR 3.

Programul serii a cuprins: Gioacchino Rossini – Uvertura operei Wilhelm Tell, Aram Haciaturian – Adagio din baletul Spartacus, Felix Mendelssohn – Marş nupţial din Visul unei nopţi de vară, P.I. Ceaikovski – Pax des deux din baletul Spărgătorul de nuci, Nikolai Rimski-Korsakov – Capriciul spaniol, J. S. Bach – Coral din Cantata BWV 147 “Jesu bleibet meine Freunde”, G.F. Haendel – Halleluja din Oratoriul “Messiah”, Edward Elgar – Nimrod din Variaţiunile Enigma, R. Wagner – Preludiu la actul 3 din opera Lohengrin, Giuseppe Verdi – Corul Va pensiero din opera Nabucco, Giuseppe Verdi – Corul Anvil din opera Trubadurul, Sabin Păutza – Romanian Medley.

Cu ocazia concertului, Editura Casa Radio a lansat albumele „Iarna Magică” și „Vară Magică”. Albumele, apărute în colecţia Radio România Muzical, cuprind o selecție de înregistrări realizate de violoncelistul Valentin Răduțiu, Orchestra Română de Tineret, Orchestra Națională Simfonică a României și dirijorii Cristian Mandeal și Cristian Măcelaru şi reprezintă o imagine sonoră a celor două reputate serii de evenimente muzicale organizate sub acest generic de-a lungul anilor de către Lanto Communication şi Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, respectiv coordonatorii celor două organisme culturale, domnii Dorin Ioniță și Marin Cazacu.

Despre concertul „Iarna Magică“ și despre colaborarea cu Radio România, domnul Dorin Ioniță, director general al Lanto Communication, declara, într-un interviu acordat recent postului Radio România Muzical: A venit o zi în care am primit o surpriză superbă, o propunere din partea Editurii Casa Radio și Radio România Muzical pentru editarea celor două discuri – Vară Magică și Iarna Magică. Pentru mine a fost o surpriză extrem de plăcută. Este o onoare să colaborez și cu casa de discuri Radio și cu – pot să spun după mai bine de zece ani – Radio România Muzical. […] Este o colaborare care s-a dovedit întotdeauna rodnică și întotdeauna plină de respect între Lanto Communication și Radio, fapt pentru care mulțumesc Casei Radio și acelor oameni minunați de acolo.

Ca partener principal, Niro Investment Group a fost reprezentat la acest eveniment de dl Zsolt Nagy, CEO.

Categorii
Despre NIRO Implicarea în sport

SUCCES ECHIPEI DE HANDBAL LA MONDIALUL DIN JAPONIA

Luni, 18 noiembrie, a avut loc o întalnire cu partenerii Federaţiei Române de Handbal, prilejuită de plecarea echipei naţionale de handbal feminin la Campionatul Mondial din Japonia. NIRO Investment Group, sponsor oficial, reprezentat de directorul general ZSOLT NAGY, a primit din partea federaţiei un trofeu “În semn de apreciere pentru sprijinul continuu acordat handbalului românesc”, care i-a fost înmânat de Alexandru Dedu, preşedintele federaţiei.

La eveniment au participat toţi sponsorii federaţiei, înconjuraţi cu emoţie de componentele lotului naţional. In acest context, Grupul de firme Niro Investment urează mult succes reprezentantelor noastre la Campionatul Mondial de Handbal din Japonia.

Hai, România!
Categorii
Despre NIRO

ZIUA COPILULUI LA DRAGONUL ROȘU

Pe data de 1 iunie 2019, sute de copii din Bucureşti au sărbătorit Ziua Copilului în cadrul unui eveniment organizat în incinta Centrului Comercial Dragonul Roşu Oriental. Într-un decor de poveste vesel și colorat, copiii s-au bucurat de jocuri distractive, concursuri amuzante cu premii și multe surprize dulci. Timp de trei ore, cei mici au cântat, au dansat și s-au întrecut în jocuri antrenante alături de animatori și de MC-ul evenimentului. Pentru că în această zi sărbătorim inocența copilăriei, bucuria jocului, libertatea de mișcare și energia, toti copiii au avut parte de concursuri cu multe premii, dar și de un spațiu special de joacă care le-a stimulat imaginatia si spiritul de competitie. Astfel, au fost pregătite mai multe zone speciale de joacă și distracție cu tobogane și trambuline gonflabile, saltele de țopăit și spații de cățărat.

Spectacol antrenant susținut de Alina Sorescu și trupa ei, “Picii lu’ Soreasca”

Cel mai așteptat moment al evenimentului a fost concertul extraordinar al Alinei Sorescu alături de membrii Atelierului de Muzică pentru Copii, “Picii lu’ Soreasca”, solista interpretând cu această ocazie cele mai cunoscute melodii ale sale dar și unele în premieră – spectacolul fiind dedicat noului său album lansat pe 1 iunie, “Cântăm cu Alina”.

Trupa AS – un spectacol plin de talent, frumusețe si energie
Evenimentul s-a încheiat în forță cu o serie de momente de dans interpretate cu energie și pasiune de copiii din Trupa de dans AS. Înființată în cadrul Palatului Național al Copiilor din București, sub coordonarea Monei Teodorescu, care este si coregrafa grupului, Trupa AS constituie una dintre cele mai premiate formații de dans modern și tradițional din România care a performat inclusiv la Moscova, pe scena Balsoi Teatr (Teatrul Mare).

O amintire de neuitat de Ziua Copilului

Fundația Alinare, recunoscută pentru pentru proiectele care au ca scop sprijinirea familiilor cu posibilităţi financiare reduse, a participat la eveniment alături de un grup de aproximativ 25 de copii defavorizați care s-au bucurat de momentele vesele din timpul evenimentului, s-au jucat, au primit cadouri și au plecat cu o amintire de neuitat de Ziua Copilului.

“Dragonul Rosu este unul dintre cele mai importante centre comerciale din Bucuresți, un reper al orașului, spațiul unde în fiecare zi circulă mii de clienți și comercianți. De Ziua Copilului, ne-am dorit să transformăm pentru o zi Dragonul Roșu Oriental într-un loc de poveste pentru a sărbători alături de cei mici bucuria copilariei. Este un eveniment de tradiție pe care îl organizăm în fiecare an. Ca de fiecare dată, am avut alături de noi artiști talentați, nenumărate surprize și cadouri pentru cei prezenți” a declarat Ecaterina Vanea, director general al Complexului Comercial Dragonul Roșu, membru al grupului de firme Niro Investment.

Categorii
Despre NIRO

NIRO INVESTMENT GROUP A ÎNCEPUT CONSTRUCŢIA UNUI NOU HOTEL CE VA FI OPERAT DE ACCOR

Niro Investment Group, unul dintre cele mai mari grupuri de afaceri din România cu experienţă în domeniul investiţiilor imobiliare, în dezvoltarea şi administrarea activelor și Business Hotels Investment, o companie membră a Niro, au inaugurat oficial lucrările de construcţie pentru noul proiect hotelier situat în București, Bulevardul Expoziţiei. Cu o investiție estimată la 60 de milioane de euro, hotelul urmează a fi deschis în 2021 și va avea o suprafață totală construită de aproximativ 30.000 mp, fiind destinat oamenilor de afaceri și turiștilor.

În cadrul evenimentului, organizat în prezenţa autorităților și a partenerilor de afaceri, a fost anunțat un parteneriat strategic cu unul dintre liderii mondiali în domeniul ospitalităţii augmentate. Niro Investment Group a semnat un contract de management cu Accor, care va opera noul hotel sub brandul Swissôtel – un brand hotelier premium, care este lansat cu această ocazie pe piața românească.

“De douăzeci şi cinci de ani, compania noastră, în calitate de investitor şi dezvoltator imobiliar, lansează proiecte de afaceri importante, adesea de tip pionierat. Suntem încântați să inaugurăm acest proiect major care va oferi oraşului noi facilități, locuri de muncă, un flux de turişti şi oameni de afaceri din afara orașului București”, a declarat domnul Nicolae Dumitru, președintele Niro Investment Group. “Este o perioadă extraordinară în dezvoltarea Niro Investment Group și suntem onorați să fim parteneri cu un important brand de lux, aşa cum este Swissôtel”.

“România este o piață foarte atractivă, cu o dezvoltare rapidă, cu potențial imens și randamente foarte bune. Există o cerere internă puternică pentru servicii de ospitalitate, din partea românilor înstăriți și, cu atât mai mult, din partea vizitatorilor internaționali. Suntem onorați că Niro Investment Group a ales Swissôtel și Accor pentru gestionarea acestui proiect hotelier ambițios. Suntem siguri că Swissôtel Bucharest va stabili noi standarde în industria hotelieră din România”, adaugă Frank Reul, Head of Development al Accor pentru Europa de Est.

Ceremonia de inaugurare a avut loc în spațiul unde au început deja lucrările de construcție pentru viitorul hotel care promite să devină o ofertă unică în zona ospitalităţii din Bucureşti. Constructorul proiectului este PORR Construct Company, o companie renumită, specializată în proiecte complexe de construcție și renovare. Proiectarea este dezvoltată de către compania Architect Service, una dintre cele mai importante firme de arhitecți locali, cu prezență internațională. Consultanța de business în cadrul tranzacției a fost oferită proprietarului de către compania Beaufort Global, una dintre cele mai mari firme de investiții, dezvoltare și administrare de active.

La finalizare, clădirea care va fi operată sub marca Swissôtel va fi cel mai înalt hotel din Bucureşti şi va avea 225 de camere distribuite pe 18 etaje, restaurante, piscină, facilități spa & fitness și o zonă dedicată pentru întâlniri de afaceri şi organizarea de evenimente corporate.

Situat pe Bulevardul Expoziţiei, imobilul se află la 10 minute de mers cu maşina de Aeroportul Otopeni şi în imediata vecinătate a mai multor sedii de afaceri, inclusiv Romexpo, cel mai mare centru expoziţional şi de evenimente din România. Turiştii se vor bucura de locația ideală a hotelului, care este situat aproape de atracții importante cum ar fi Parcul Herăstrău și Centrul Vechi.

Categorii
Implicarea în sport

CRISTINA NEAGU – CEA MAI BUNĂ JUCĂTOARE DIN LUME

Cristina Neagu a fost desemnată de Federaţia Internaţională de Handbal, pentru a patra oară, cea mai bună handbalistă a anului. Vedeta naţionalei României a devenit astfel prima jucătoare din istorie care primeşte această distincţie de patru ori, după ce a reuşit aceeaşi performanţă în 2010, 2015 şi 2016.

“Sunt foarte fericită. Le mulțumesc oamenilor că sunt alături de mine și că m-au votat. Acest lucru contează foarte mult pentru mine, mai ales că sunt într-o perioada de recuperare după accidentare. Am toate motivele să trag și mai tare și să revin mai puternică. Sunt foarte fericită, vreau să le mulțumesc tuturor fanilor mei și iubitorilor de handbal că mi-au oferit o motivație în plus”, a spus Cristina Neagu pentru site-ul oficial al CSM.

În vârstă de 30 de ani, Neagu a avut un 2018 fantastic. Pentru a doua oară în carieră, a fost golgheterul Ligii Campionilor (110 goluri), competiţie în care s-a clasat pe locul 3, alături de CSM Bucureşti.

Campioană şi câştigătoare a Cupei României, cea mai bună handbalistă a lumii s-a remarcat şi la Europeanul desfăşurat în decembrie anul trecut. Le-a depăşit pe Agnes Farkas şi Grit Jurack pentru a deveni cea mai bună marcatoare din istoria competiţiei (237 de goluri).
Categorii
Implicarea în sport

CAMPIONI LA DANS SPORTIV ÎN 2019

Echipa de dansatori susţinută de Niro Investment Group, Melissa Roberta Ababei şi Mihai Cristian Alexandru, este campioană naţională la dans sportiv, categoria Tineret, secţiunea Latino.

Cea de-a XXVII-a ediţie a Campionatului Naţional de Dans Sportiv a avut loc în perioada 2-3 martie 2019, în Sala Sporturilor din Braşov, şi a fost organizat de Federația Română de Dans Sportiv, în colaborare cu Academia de Dans din Brașov.

În competiţie s-au înscris aproximativ 300 de perechi de dansatori din țara noastră. Evenimentul a fost structurat în două secțiuni: standard și latino-americane, la care au participat dansatori pe categorii de vârste de la 6 până la 54 de ani.

Echipa noastră va reprezenta România la Campionatele Mondiale și Europene. Felicitări!
Categorii
Diplomaţie Publică Implicarea în cultură

FESTIVALUL PRIMĂVERII, CU OCAZIA ANULUI NOU CHINEZESC 2019

Ambasada Republicii Populare Chineze în România împreună cu Niro Investment Group şi Casa Româno – Chineză a organizat, între 31 ianuarie şi 2 februarie, pentru al zecelea an consecutiv, seria de evenimente culturale “Festivalul Primăverii”, cu ocazia trecerii în Anul Nou Chinezesc. În cadrul acestei ediții, ansamblul artistic al Academiei de Dans din Beijing a susţinut reprezentații de dans tradiţional chinezesc la București și Ploiești.

Evenimentele reflectă bunele relaţii pe care cele două state le dezvoltă de șapte decenii și care au la bază o colaborare economică de succes. Niro Investment Group susține această colaborare de 25 de ani prin investiții și parteneriate cu firme din China, contribuind la dezvoltarea unor proiecte de amploare în mai multe domenii. Spre exemplu, peste 2.000 de firme chineze îşi desfăşoară activitatea în Zona Comercială Dragonul Roşu, cel mai mare centru comercial din Europa Centrală și de Sud-Est.

Primul spectacol din seria evenimentelor “Festivalul Primăverii” a avut loc în municipiul Ploiești, la Sala Sindicatelor, joi, 31 ianuarie 2019, unde Academia de Dans din Beijing a fost precedată de Ansamblul Doina Prahovei şi Ansamblul Folcloric Chindia.

Vineri, 1 februarie 2019, cei interesați au putut urmări artiștii chinezi în cadrul unei scurte reprezentații în incinta Complexului Comercial Dragonul Roșu.

Seria de evenimente dedicate intrării în Noul An Chinezesc s-a încheiat sâmbătă, 2 februarie 2019, cu un spectacol-eveniment ce a avut loc la Ateneul Român. Invitaţii s-au putut delecta cu o varietate de stiluri artistice, de la dans tradiţional chinezesc la pop-opera şi folclor autentic românesc, experimentând la nivel artistic simbioza chinezo-română. “Anul 2019 are o semnificație aparte, deoarece marchează 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte între România și China. Este remarcabil modul în care cele două ţări au reuşit să ofere un model solid de cooperare interstatală, bazată pe prietenie şi sprijin reciproc. Avem încredere că aceste relaţii bilaterale vor continua să se extindă către domenii și mai largi, cu ajutorul partenerilor noştri români. De aceea, la această aniversare doresc să le mulţumesc partenerilor noştri de la Niro Investment Group pentru implicare şi pentru susţinerea acordată în toţi aceşti ani”, a declarat domnul Tu Jiang, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România. “Grupul de firme Niro Investment este partener de tradiție al Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti în organizarea evenimentelor care marchează Noul An Chinezesc și nu numai. Suntem dornici să sprijinim comunitatea chineză şi să consolidăm această cooperare reciproc avantajoasă. Sperăm că parteneriatul nostru se va aprofunda și suntem nerăbdători să demarăm noi proiecte de interes comun alături de comunitatea chineză din România”, a declarat Nicolae Dumitru, președinte al Niro Investment Group. “Ne bucurăm să facem cunoscute românilor tradiţiile şi obiceiurile chinezeşti, să promovăm valorile uneia dintre cele mai vechi culturi ale lumii, cu o istorie atât de bogată precum China. Casa Româno-Chineză îşi propune să fie o punte de legătură între cele două popoare, să contribuie la dezvoltarea relaţiilor dintre oamenii de afaceri chinezi şi cei români, să favorizeze schimburile culturale şi să vină cu inițiative valoroase pentru comunitate”, a declarat Ecaterina Vanea, director general al Casei Româno-Chineze.

În deschiderea evenimentului de la Ateneu a concertat Distinto, primul proiect pop-operă din România, urmat de Orchestra Lăutarii din Chişinău condusă de maestrul Nicolae Botgros, alături de interpreta Veta Biriş.

Spectacolul dedicat Anului Nou Chinezesc a fost susţinut de artişti de la prestigioasa Academie de Dans din Beijing, înființată în anul 1954 și care a dobândit statutul de instituție de învățământ superior în anul 1978. Academia are un corp didactic universitar de aproape 600 de persoane și peste 3500 de studenți.

Spectacolul oferit în acest an în România de către artiștii chinezi se bazează pe Guo Feng, una dintre cele patru secţiuni principale ale Shi Jing (Cartea Poeziilor), prima antologie de cântece, poeme şi imnuri din literatura chineză. Coregrafii Academiei de Dans din Beijing au creat o întreagă reprezentaţie dramatică pe baza cântecelor folclorice şi de dragoste din Guo Feng. Dansul combină elemente poetice cu idei moderne, oferind o modalitate de comunicare naturală prin expresiile corpului. Artiştii nu copiază mișcările populare antice, ci prezintă o reinterpretare a lor.