Categorii
Implicarea în sport

Niro a sponsorizat Cupa “Şansa Ta”

NIRO Investment Group încearcă să facă mai uşoară viaţa copiilor defavorizaţi, participând la diferite proiecte care le sunt destinate. De această dată a participat ca sponsor la organizarea evenimentului sportiv Cupa “Şansa Ta”
Evenimentul, organizat de Asociaţia Şansa Ta, în parteneriat cu Asociaţia de Fotbal Corporatist şi Centrul The Door, a avut loc pe 22 iunie 2014, în Comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov.
Cupa s-a desfăşurat în beneficiul copiilor din centrele de plasament şi din familii aflate în dificultate din Bucureşti, judeţul Ilfov şi judeţul Dâmboviţa. Scopul aceastei campanii a fost de a da posibilitatea copiilor defavorizați din punct de vedere material să facă sport şi de a-i motiva pe copiii cu posibilităţi să se unească pentru o cauză nobilă, ce-i vizează pe colegii lor de generaţie mai puţin norocoşi.Prin acest eveniment, s-a dorit ca micuții din centrele de plasament și cei din familii nevoiașe să poată uita pentru o zi de greutăți și să se poată bucura de activități recreative împreună cu alți copii.
Categorii
Implicarea în sport

NIRO Investment Group – partener oficial al Federaţiei Române de Handbal

În luna iunie 2014, NIRO Investment Group şi-a reînnoit parteneriatul cu Federaţia Română de Handbal.

Implicarea Niro în sportul românesc este deja o tradiţie. De mulţi ani, grupul de firme sprijină echipele de club, echipele naţionale şi olimpice în participarea lor la competiţii naţionale şi internaţionale.Fie că sponsorizează deplasările sportivilor la competiţii, fie că premiază medaliaţii români, răsplătindu-le astfel eforturile, Niro Investment Group rămâne fidel principiului după care s-a ghidat mereu în activitatea sa, şi anume că investiţia în oameni reprezintă o investiţie în viitor.
Categorii
Social

Sărbătoarea copiilor la Dragonul Roşu

Vineri, 30 mai 2014, a fost sărbătoarea copiilor la Dragonul Roşu. Spectacole, concursuri, premii, jocuri gonflabile, picturi pe faţă, multe dulciuri şi alte surprize au fost pregătite special pentru cei mici.

Cei aproximativ 700 de copii prezenţi au cântat, s-au jucat şi au dansat pe melodiile Corului de Copii Allegretto şi împreună cu Formatia Ritm şi Trupa AS. Comunităţile de vietnamezi, kurzi şi chinezi au pregătit surprize de proporţii cu momente inedite special pentru această zi a inocenţei. Gaşca Zurli a fost alături de noi şi ne-a încântat cu spectacolul “Am o căsuţă mică”, concursuri de poezie, dans şi miss/mister.

În cadrul spectacolului, Niro Investment Group a făcut două sponsorizări: pentru un copil aflat într-o situaţie precară de sănătate, Niţă Tiberiu Iulian, şi pentru campioana naţională şi internaţională la patinaj, Voicu Andreea Ramona.
Categorii
Social

Sponsorizarea NIRO ajută copiii săraci să meargă la grădiniţă

Ca în fiecare an, NIRO Investment Group a sponsorizat şi de această dată Asociaţia OvidiuRo care ajută copiii săraci să fie introduşi în programele unor grădiniţe sau şcoli din întreaga ţară.

Până acum sponsorizările la care a participat anual NIRO Investment Group au ajutat 1300 de copii extrem de săraci din 19 comunităţi aflate în 11 judeţe să beneficieze de educaţie preşcolară. În programul de şcolarizare intitulat „Fiecare Copil în Grădiniţă” se mai află în atenţie alte 41 de comunităţi cu 1600 de copii.

Actele de caritate ale NIRO Investment Group sunt deja o tradiţie care face parte dintr-un plan mai amplu de implicare socială a grupului de firme patronat de domnul Nicolae Dumitru.
Categorii
Diplomaţie Publică

NIRO Investment Group partener al BNR într-un eveniment de interes vital pentru Uniune

Pe 14 octombrie 2011, NIRO Investment Group a fost partenerul Băncii Naţionale a României în prezentarea şi desfăşurarea Conferinţei cu tema “European Union – after the sovereign debts crisis”.

Evenimentul a fost unul de talie europeană sau chiar mondială, mai ales prin prisma invitaţilor de onoare care au participat: diplomatul american Richard Haass – Preşedinte al Consiliului pentru Relaţii Externe (fost consilier al Secretarului de Stat american Collin Powel) şi totodată ambasador al Senatului SUA, Vicontele Etiene Davignon – preşedinte al grupului Bilderberg şi lider al CSR Europa, ambasadori acreditaţi la Bucureşti ai Statelor Uniunii Europene, SUA, Canada, Japonia, China, Federaţia Rusă, Norvegia, India, Brazilia, Africa de Sud, reprezentanţi ai instituţiilor financiar-bancare din România, reprezentanţi ai caselor de avocatură şi ai companiilor de consultanţă, reprezentanţi ai marilor companii prezente în ţara noastră, membri ai Academiei Române, lideri de opinie.

De asemenea, la dezbatere au mai participat, în calitate de auditoriu, reprezentanţi ai societăţii civile, reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale din România şi jurnalişti.

Invitaţii de onoare au fost primiţi de către Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi împreună au acordat interviuri jurnalistului Emil Hurezeanu.

Evenimentul s-a încheiat cu un dineu oferit de către BNR care a avut loc în Sala de Marmură a instituţiei-gazdă.
Categorii
Implicarea în cultură

Lansare de carte la libraria Mihail Sadoveanu sub auspiciile NIRO Investment Group

Marţi, 20 septembrie 2011, un vis a devenit realitate şi publicistul Carol Roman şi-a lansat la libraria Mihail Sadoveanu din Bucureşti, cartea “Să te încrezi în vise”.Atât evenimentul cât şi publicarea cărţii au fost sub auspiciile NIRO Investment Group, prin intermediul Editurii „Zona Balcanilor”, care aparţine Societăţii Zona Balcanilor, componentă a grupului de firme NIRO.

La lansare au participat Vasile Gabriel Niţă – director general al NIRO Investment Group, numeroase personalităţi ale vieţii publice şi culturale din România, dintre care îi amintim pe: Dan Constantin, Eugen Uricariu, Ştefan Cazimir, Zoe Petre, Octavian Andronic, Eliade Bălan etc.
Categorii
Implicarea în cultură

Spectacolul artistic de excepţie “Îmbrăţişarea chinezească” de la Dragonul Roşu a fost urmărit de peste 2000 de oameni

Pe 10 septembrie 2011, în incinta complexului Dragonul Roşu, a avut loc un spectacol artistic de excepţie susţinut de ansamblul “Îmbrăţişarea chinezească” sosit în România special pentru acest eveniment.

Evenimentul artistic a fost organizat de către Ambasada R.P.Chineze la Bucureşti, împreună cu Uniunea Naţională a Chinezilor de Peste Hotare din R.P.Chineză şi Asociaţiile de Cetăţeni Chinezi din România şi a beneficiat de sponsorizarea integrală din partea NIRO Investment Group.

Intrarea a fost gratuită şi spectacolul artistic s-a desfăşurat în aer liber, pe o scenă mare, amenajată în parcarea din faţa magazinului Dragonul Roşu nr.2 -Mega Shop. Tribunele şi scaunele montate în faţa scenei au fost neîncăpăddtoare pentru cele peste 2000 de persoane care au venit să vadă prestaţia artiştilor chinezi.

Au fost prezentate melodii şi dansuri chinezeşti tradiţionale, dar şi moderne, care au avut ca temă începutul toamnei, momente comice şi de pantomimă. Surpriza artistică a venit din partea unui violonist chinez care a interpretat „Ciocârlia” de o manieră desăvârşită de virtuozitate.

Confirmarea bunelor relaţii dintre grupul de firme NIRO şi reprezentanţii guvernului R.P.Chineze a reieşit pe tot parcursul desfăşurării acestui eveniment, dar cu precădere a ieşit în evidenţă la începutul spectacolului când în deschiderea sa au vorbit Excelenţa Sa Liu Zengwen, ambasadorul Chinei la Bucureşti şi dl Nicolae Dumitru, Preşedintele grupului de firme NIRO. Toată lumea a remarcat tonul cordial dintre cei doi şi buna dispoziţie pe care au transmis-o publicului prezent.

Spec

tacolul s-a terminat cu un magnific foc de artificii care a durat aproximativ 15 minute şi a încununat o seară de toamnă de succes.
Categorii
Implicarea în sport

Promisiune Onorată: NIRO a premiat cu 100.000 de euro echipa naţională de handbal a României

Festivitatea de premiere a echipei naţionale de handbal feminin a avut loc pe 12 iulie 2011, în eleganta sală „Rondă ” a hotelului Intercontinental din centrul Capitalei, şi a coincis cu serbarea a 75 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Române de Handbal.

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, şi Vasile Gabriel Niţă directorul general al holding-ului NIRO Investment S.A., au semnat simbolic un cec în valoare de 100.000 de euro pentru pentru toţi componenţii echipei naţionale. De asemenea, membrii stafului tehnic şi jucătoarele au mai primit şi câte o diplomă de merit. Căpitanul echipei naţionale de handbal feminin, Cristina Vărzaru, le-a mulţumit sponsorilor pentru premiul oferit şi a promis că jucătoarele vor munci pentru o medalie cât mai strălucitoare la Campionatul Mondial din 2011, din Brazilia. Ea a glumit cu sponsorul federaţiei spunând că şi-ar fi dorit să obţină medalia de aur la CE 2010 pentru “a băga mâna şi mai adânc în buzunar”. Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a mulţumit jucătoarelor echipei naţionale pentru performanţa obţinută în Danemarca şi Norvegia şi şi-a arătat recunoştinţa faţă de sponsor pentru premierea făcută.

Vasile Gabriel Niţă directorul general al NIRO Investmens S.A. a înmânat personal diplomele şi cecul şi a menţionat că prima pentru medalia de bronz putea fi acordată încă din decembrie 2010, dar abia pe 12 iulie 2011 s-a găsit momentul potrivit în care componentele lotului naţional să fie prezente în România. Tot domnia sa a mai precizat că sponsorizarea evenimentului şi întreaga festivitate de premiere se face atât în numele firmei cât şi mai ales în numele domnului Nicolae Dumitru – preşedinte şi proprietar al Grupului de firme Niro Investment, care din păcate nu putut fi prezent la eveniment, fiind plecat din ţară.

Cu excepţia Cristinei Neagu, care se afla în recuperare în afara României după accidentarea suferită la mâna dreaptă, la festivitate au fost prezente toate componentele lotului naţional.

La ceremonie au participat mai mulţi conducători din sportul românesc, printre care preşedintele Fundaţiei Olimpice Române (FOR), Ion Ţiriac, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Sorin Matei, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe, Ion Bârlădeanu, preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Cristian Poteraş, preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, preşedintele Federaţiei Române de Volei, Gheorghe Vişan, preşedintele Federaţiei Române de Polo, Anatolie Grinţescu, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie, Viorel Păunescu, şi preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală. De asemenea, din lumea sportului au mai participat antrenorii coordonatori ai lotului naţional de gimnastică, Octavian Bellu şi Mariana Birang, directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, secretarul general al Federaţiei Române de Tir, Maricel Popa şi consilierul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Otilia Bădescu.

În cadrul ceremoniei au fost prezentate două filmuleţe: unul cu cele mai importante performanţe ale sportului românesc de-a lungul timpului, de la prima prezenţă românească la Jocurile Olimpice până la meciul de box dintre Lucian Bute şi Jean-Paul Mendy; şi unul cu traseul disputelor sportive ale echipei naţionale de handbal feminin la Campionatul European 2010.
Categorii
Social

Ajutor pentru copii săraci – Centrul pentru Educație și Dezvoltare Socială

Niro Investment Group a venit în sprijinul asociaţiei Centrul pentru Educație și Dezvoltare Socială pe care a sponsorizat-o cu o sută de milioane lei vechi. Banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de rechizite şcolare pentru copiii săraci de pe raza câtorva comune din judeţul Călăraşi, printre care Frumuşani şi Şoldanu. De altfel, NIRO a devenit un sponsor tradiţional al acestei asociaţii şi, implicit, al copiilor săraci ajutaţi de către aceasta.