Niro a sponsorizat Cupa “Şansa Ta”
NIRO Investment Group încearcă să facă mai uşoară viaţa copiilor defavorizaţi, participând la diferite proiecte care le sunt destinate. De această dată a participat ca sponsor la organizarea evenimentului sportiv Cupa “Şansa Ta”
Evenimentul, organizat de Asociaţia Şansa Ta, în parteneriat cu Asociaţia de Fotbal Corporatist şi Centrul The Door, a avut loc pe 22 iunie 2014, în Comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov.
Cupa s-a desfăşurat în beneficiul copiilor din centrele de plasament şi din familii aflate în dificultate din Bucureşti, judeţul Ilfov şi judeţul Dâmboviţa. Scopul aceastei campanii a fost de a da posibilitatea copiilor defavorizaţi din punct de vedere material să facă sport şi de a-i motiva pe copiii cu posibilităţi să se unească pentru o cauză nobilă, ce-i vizează pe colegii lor de generaţie mai puţin norocoşi.Prin acest eveniment, s-a dorit ca micuţii din centrele de plasament şi cei din familii nevoiaşe să poată uita pentru o zi de greutăţi şi să se poată bucura de activităţi recreative împreună cu alţi copii.