Niro Investment Group a participat în calitate de partener la Gala Capital Companii de Elită, eveniment de prestigiu şi de tradiţie al comunităţii de business din România, organizat de revista Capital.
La ceremonia dedicată recunoaşterii companiilor de elită care s-au evidenţiat prin rezultatele şi performanţele lor în afaceri, contribuind astfel la dezvoltarea economiei româneşti, au participat reprezentanţii firmelor premiate, precum şi lideri din diverse sectoare de business care au fost incluşi în ediţia din acest an a catalogului Capital Top 300 Companii.
Valentin Macovescu, director de comunicare al Niro Investment Group, a înmânat premiile pentru categoria Logistică reprezentanţilor Poştei Române, Holdingului International Alexander şi companiei Aquila.
“Mulţumesc revistei Capital pentru această invitaţie. Reprezint Niro Investment Group, companie cu aproape 30 de ani de experienţă în domeniul investiţiilor, dezvoltării şi managementului activelor, cu un portofoliu care include centre comerciale, clădiri de birouri şi proiecte rezidenţiale. Acestora li s-au alăturat în ultimii ani câteva proiecte de anvergură în industria ospitalităţii, care vor aduce în premieră în România branduri hoteliere de lux, precum Corinthia şi Swissotel, sau care vor pune România pe harta turismului internaţional de lux: este vorba despre primul proiect hotelier românesc din străinătate, în Maldive” , a spus Valentin Macovescu. La ceremonie au mai participat din partea Niro Investment Group şi Raluca Mihăescu, Portfolio Hospitality Manager, Ana Olteanu, Project Management Director şi Şerban Dimitriu, Investment Manager.