NIRO Investment Group alături de Fundaţia Magazin Istoric

Banca Naţională a României şi Fundaţia Culturală „Magazin istoric” a organizat în perioada 7-8 iunie 2022, cea de-a XXX-a ediţie a Simpozionului anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu”. Evenimentul din acest an a avut ca temă „Frontiere, instituţii şi aur în vremuri de război” şi a adus în atenţia publicului informaţii noi despre rolul BNR în anii celui de-al Doilea Război Mondial, evidenţiind momente istorice precum tranzitarea prin România a stocului de aur al Băncii Poloniei sau operaţiunea de evacuare a sediilor BNR din Basarabia.

Totodată, evenimentul a marcat împlinirea a treizeci de ani de la prima ediţie a simpozionului, perioadă în care a contribuit la redescoperirea tradiţiei bancare româneşti anterioare instaurării regimului comunist, precum şi la educarea financiară a publicului larg. Dezbaterile au fost moderate de către Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului BNR. Evenimentul a fost transmis în direct pe conturile noastre de YouTube şi Twitter.

În ultima zi de eveniment, reprezentanta NIRO Investment Group, dna Ecaterina Vanea, a înmânat premiile oferite de Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” şi susţinute de NIRO Investment Group, pentru cele mai importante contribuţii ale cercetării istorice din anul 2021.